Cu steagul României pe scenă. Aşa s-au prezentat la întâlnirea cu fanii americanii de la Linkin Park, aflaţi pentru prima oară în ţara noastră. Artiştii i-au ţinut pe fani conectaţi timp de două ore la hiturile care i-au făcut celebrii, dar în boxe au răsunat şi piesele de pe cel mai nou album.
Mike, Chester, Brad, Dave, Joe şi Rob au urcat pe scenă, aşa cum au promis, la 20:15. Cu steagul României fluturând şi fără să mai stea pe gânduri, au dat viaţă instrumentelor muzicale, iar fanii au putut fredona cot la cot cu artiştii americani primul hit de pe setlist: " Faint".
Nu mai puţin de 13.000 de bilete au fost vândute pentru show-ul de la Romexpo. Cei de la Linkin Park au cerut un sistem de ultimă generaţie, ultra-performant, care nu se găseşte în România şi a fost adus special pentru ei din Cehia. Turneul de promovare cu acelaşi nume,"A Thousand Suns Tour", a traversat cinci continente şi 30 de ţări, prilej cu care cei şase muzicieni au cântat în faţa a peste un milion de oameni. La întâlnirea cu americanii s-au prezentat fani de toate vârstele.
Deşi sarea şi piperul distracţiei au fost rockerii de la Linkin Park, nici moldovenii de la Zdob şi Zdub nu s-au bucurat de mai puţină apreciere. Cu mâinile sus, fanii au aplaudat frenetic fiecare vers venit de peste Prut.

Nenhum comentário:
Postar um comentário